Cetatea Medievală Rupea a fost una din surprizele descoperite anul acesta, pe teritoriul României.
Spre rușinea mea nu știam de existența acestei cetăți, dar cred că merită mai mult promovată, deoarece este spectaculoasă.
Înainte de a descrie cetatea îți las niște articole ce te pot ajuta să descoperi locuri frumoase din România:
Castelul Templul Cavalerilor din Cheile Vălișoarei
Unde se află Cetatea Medievală Rupea?

În orașul Rupea din județul Brașov. Aceasta se află la 65 km distanță de orașul Brașov, cam o oră de mers cu mașina.
Drumul ce duce spre cetate este E60. Vei vedea Cetatea Medievală Rupea de la distanță deoarece veghează împrejurimile de pe vârful dealului.
Istoria Cetății Rupea

Este una din cele mai vechi vestigii de pe teritoriul României.
Castrum Kuholmul face referire la roca pe care a fost ridicată Cetatea Medievală Rupea.
Rupea a fost nume dat de romani când au cucerit cetatea.
Între 5500-3500 Î.Hr apar primele așezări omenești.
Rumidava a fost una din cele mai importante cetăți dacice conform lui Ptolemeu
Pe vremea romanilor a făcut parte din centura de fortificații pentru apărarea drumurilor comerciale.
Între secolele X-XIV cetatea a fost construită și s-au adăugat părți din ea
Abia în 1324 a fost pentru prima dată atestată documentar, când sașii s-au răsculat împotriva regelui Ungariei
A fost o cetate unde trăiau meșteșugarii și se practica comerțul.
A avut un loc strategic, deoarece se afla la îmbinarea drumurilor de legătură dintre cele trei țări ale României de astăzi: Transilvania, Moldova și Țara Românească.
Între 1432-1437 a fost atacată și jefuită de către turci.
În 1643 a fost distrusă de un puternic incendiu și părăsită. Câțiva ani mai târziu a fost refăcută de către sași și predată habsburgilor.
În 1716 în timpul ciumei, aici s-au retras cei care au supravețuit bolii.
În 1790 cetatea a fost părăsită definitiv, după ce o furtună a distrus acoperișul.
Cetatea Medievală Rupea a fost abandonată și lăsată în paragină
Abia în 2013 cetatea a fost renovată integral.
Informațiile au fost luate de pe Wikipedia (Cetatea Rupea)
Detalii despre Cetatea Medievală Rupea

Vei știi când te apropii de cetate deoarece este amplasată pe vârful Cohalmului, de aceea mai poartă numele și de Cetatea Cohalmului.
Sus vei găsi o parcare imensă, o gheretă cu mâncare și loc de stat la masă, alte gherete cu suveniruri și cea unde trebuie să plătești biletul.
Intrarea în Cetatea Medievală Rupea se face pe poarta zidurilor ce o înconjoară. Încă de la poartă trebuie să urci pentru a ajunge în vârf.
Nu sunt foarte multe încăperi de vizitat, însă peisajul mi se pare foarte frumos. Sus sunt mai multe camere de văzut.
Ce mai poți vedea pe lângă Cetatea Medievală Rupea

Satul Viscri este la 16 km distanță de cetate. Este unul din cele mai importante sate medievale din România și face parte din Patrimoniu UNESCO împreună cu Biserica fortificată din Viscri sau Biserica Albă cum mai poartă numele.
Detalii despre satul Viscri poți să citești în articolul următor: Atracții pe lângă Sighișoara
Mercheașa este la 10 km de Rupea, în partea cealaltă, față de satul Viscri
Aici se află cel mai vechi copac din România. Este o pajiște cu dâmburi ce are mai mulți goroni, undeva este și cel mai vechi. Noi nu l-am găsit, dar nici nu am putut merge în drumeție deoarece eram gravidă și ne grăbeam oricum.
Este foarte frumos pe acolo și cred că ar fi fost interesantă o drumeție, plus de asta la un momendat vei da de un lac verde. Lacul de Smarald cum spune lumea.
Dacă ai ocazia mergi în drumeție, este foarte frumos.
Îți las un articol de la alt site cu cei mai vechi copaci din România.
Valea Zălanului este la 70 km de Cetatea Medievală Rupea și faci cam 1:30 cu mașina.
Este o vale în județul Covasna la poalele munților Baralot cu case tradiționale secuiești. Aici își petrecea vacanța regele Regatului Unit când venea în România. Într-una din case te poți caza.
Noi nu am mai ajuns nici aici, deoarece am luat-o spre Băile Tușnad. Drumul până la Băile Tușnad este foarte frumos, prin mijlocul pădurilor. Cu prima ocazie când mai ajung în zonă voi vizita Valea Zălanului.
Concluzii despre Cetatea Medievală Rupea
Cetatea Medievală Rupea a fost surpriza de anul acesta legat de călătorii. Atât de impunătoare arată pe vârful dealului, m-a fermecat.
Orașul de lângă nu l-am văzut, însă mi-ar fi plăcut să văd cetatea și noaptea cum este luminată.
Dacă ai drum spre Cetatea Medievală Rupea, fă o oprire, nu vei regreta. Poate se merită efortul chiar dacă ești la Sighișoara și petreci mai multe zile acolo.
Pe mine mă găsești pe următoarele rețele de socializare:
Dacă ți-a plăcut poți să te înscrii la blog să primești și alte informații interesante despre România și alte țări ale lumii. Ai jos de tot formularul de înscriere, unde trebuie să îți treci numele și adresa de mail. Pentru a confirma înscrierea vezi mailul primit de la mine, caută-l și în categoria SPAM. Mulțumesc!
Cititorule, prețuiește aceea ce ai!

Un gând despre &8222;Cetatea Medievală Rupea veghează de pe culmea dealului&8221;