Cheile Vălișoarei mi se pare un loc de poveste, în care ai parte de un castel singuratic înconjurat de munți, de satul Rimetea cu arhitectura sa, faimosul munte ce oferă două răsărituri, mănăstirea și peisaje frumoase.
Dacă în primul articol am aflat informații despre locurile din Cheile Vălișoarei, acum hai să vedem cu a fost pentru noi.
Am ajuns într-un weekend din septembrie pe la ora 21, era destul de frig pentru această lună. Nu aveam semnal la telefoane, doar o linie la cea mai ieftină rețea, străzile erau pustii, nu știam exact care este cazare noastră, deoarece toate casele semănau, loc de parcare doar pe niște bolovani. Zic: „Hai că am început bine!”
Ca om descurcăreț bat la o poartă, unde credeam că este cazare noastră. Ne întâmpină o doamnă ce vorbea o română amestecată cu limba maghiară ce ne spune că aici este cazarea noastră. Ajunși în camera noastră ne-am dat seama că suntem singuri pe tot etajul… super dorm în care cameră vreau. Glumesc, a noastră era cea mai frumoasă cameră.
Am mai întrebat dacă se poate servi cina, ne-a zis ca da, însă între ora 16:00 – 18:00 și costă 50 ron de persoană. Mi s-a părut prea scump și la ora respectivă sigur nu eram la cazare, așa că am refuzat.
Satul Rimetea (Cheile Vălișoarei)
A doua zi începem explorarea localității și a castelului din Cheile Vălișoarei. Prin mijlocul satului trece șoseaua principală, paralelă cu șoseaua principală se află o stradă pietruită, o parcare mare, după mine aici este centrul localității. În parcare se afla o langoșerie, unul ce vinde porumb, altul cu kurtos kalacs și barul de lângă. La acest bar ne-am băut cafeaua, este bună și ieftină, am mai mâncat langoș… îl recomand.
Pe strada pietruită vezi aceiași arhitectură la case. Unele aveau o mică ușa sub gemuri, nu știu dacă este funcțională sau numai de decor, însă arată frumos. Toate casele din sat au o arhitectură frumoasă, ce te poartă în timp. Ajunși în capătul străzii am văzut un restaurat. Nu am mâncat aici, însa era plin de oameni la mese.
Am luat-o pe strada principală, aici este biserică ortodoxă cu o frumoasă gradină și o altă biserică unitarină, înconjurată de un gard alb. Înăuntru este o gradină și o priveliște absolut superbă asupra Pietrei Secuiului. În biserică nu am intrat deoarece era slujbă.
Tot pe aici se află un magazin de unde îți poți lua câte ceva, noi ne-am luat bere adusă din ținutul Secuiesc. Se mai găsește un Profi, dar în weekend este închis, așa era atunci. Aproape de Profi este muzeul etnografic, două tarabe cu produse tradiționale și o terasă.
În partea cealaltă spre Piatra Secuiului se alfă moara cu apa, închisă când am fost noi, o altă terasă unde servea bere și limonadă, mi s-a părut foarte drăguț localul. Foarte mulți oameni plecau în drumeție spre Piatra Secuiului.
Mail multe detalii despre obiectivele turistice de pe Cheile Vălișoarei le ai aici.
Castelul Templul Cavalerilor (Cheile Vălișoarei)
Castelul Templul Cavalerilor se află la vreo 10 km spre Aiud. Din principală se face un drum pietruit la dreapta, noi am lăsat mașina în prima parcare, nu am vrut să o chinuim pe acel drumul.
Ajunși în dreptul castelului am rămas puțin dezamăgită, deoarece în poze arată mult mai bine. Noi am găsit un castel ce nu era îngrijit pe dinafară, ulterior am aflat că este în construcții și mai fac încă 40 de camere. În momentul respectiv (2021) se putea caza doar în 20 de camere. Am avut onoarea să vizitez primul etajul și este foarte frumos.
În cele din urmă castelul te vrăjește, oricât de dezamăgit ești. Noi am ajuns pe la ora 14, era plin de oameni și abia găseai un loc la masă, atât înăuntru cât și afară. Bineințeles când e plin servirea e puțin mai greoaie.
Plecăm în drumeție, cum urci dealul în drept cu terasa este o stancă de unde poți să îți faci poze mișto (am căutat cu privirea acea stâncă). După ședința foto plecăm mai departe, toată lumea urca.. hai și noi. Am urcat dealul exact cum merg liniile de curent (nu recomand). Pe la mijlocul drumului se face un drum/cărare prin pădure unde duce la un punct de belvedere. Vârful care îl vedem de la terasa era chiar sub picioarele mele, nu m-aș fi gândit niciodată că ajung acolo. Este o drumeție de 35 de minute, cu o ușoară urcare. De aici ai o priveliște 360 de grade și un singur cuvânt de spun: SUPERB.
Întorși la castel lumea s-a împuținat, mâncarea a venit repede și a fost gustoasă, iar prețurile nu mi s-au părut mari. Băiatul de acolo a fost foarte drăguț și ne-a dus să vedem câteva camere.
Când lumea se împuținează și se lasă puțin întunericul castelul începe să te cuprindă în povestea sa. Castelul împreună cu munții înalți și drepți fac din acest loc un peisaj de neuitat. Acum înteleg de ce cavalerul necunoscut a hotărât să își facă aici un castel.
Mănăstirea Rimetea (Cheile Vălișoarei)
Următoarea zi am mers până la Mănăstirea Rimetea, sunt doua mănăstiri la nici un kilometru distanță pe Cheile Vălișoarei. Noi am vizitat doar una dintre ele. Mănăstirea Rimetea este o una de maici, micuță și frumoasă. Când am fost noi se mai lucra la ea.
La întoarcem spre casă, am hotărât să mâncăm la o masă amenajată în drept cu castelul pe marginea drumului. Când am ajuns noi erau mai multe familii ce mâncau, însă ce m-a supărat foarte foarte tare a fost acel gunoi lăsat de alți petrecăreți. Nu vreau să spun mai multe da o sa îmi fac timp să scriu un articol despre gunoiul lăsat în urmă. Nu suport oamenii, dacă îi pot numi așa, ce lasă gunoi în urma lor.
Concluzii despre Cheile Vălișoarei
Mi-am dorit foarte mult sa văd Castelul Templul Templierilor, nu am știut că este ața frumoasă zona Cheile Vălișoarei. Dacă nu ai fost până acum îți recomand, o să rămâi uimit. În zona se fac multe drumeții, dacă ești pasionat nu pierde ocazie, Cheile Vălișoarei merită explorate.
Ajuns până aici și nu ai văzut Cetatea Alba Carolina din orașul Alba Iulia îți las un articol, ce te va convinge să mergi până acolo.
Câte o data mă ia „gura pe dinafara”, un astfel de incident s-a întâmplat de doua ori în acest weekend. Primul a fost cel care urmează să îl povestesc, iar al doilea am gândit cu voce tare despre gunoiul aruncat. La acel punct de belvedere erau două „doamne” ce mâncau semințe și aruncau cojile pe jos. Eu, tot ca o doamnă nu m-am putut abține să nu îi spun camerei de filmat, despre comportamentul neadecvat al turiștilor. Stai liniștit … că m-au auzit, au știut că de ele vorbesc camerei. Una dintre ele o întreabă pe cealaltă „da nu avem voie să aruncăm cojile pe jos?”. Doamnă de pe ce planetă ai aterizat? Cojile de semințe sunt tot gunoi și trebuie aruncate la coșul de gunoi.
Era un loc de poveste, cu o priveliște deosebită, însă nu te poți bucura de el că vezi coji de semințe aruncate, de la oameni nesimțit. Sper ca au învățat o lecție. Câte o data soțului meu îi vine sa intre în pământ de rușine cu mine. Nu a fost prima data când fac astfel, nu suport când văd lumea cum își bate joc de natură.
Dacă ți-a plăcut poți să te înscrii la blog pentru a afla alte informații utile despre Romania și alte țări. Ai mai jos formularul de înscriere, trebuie să îți treci numele și adresa de mail. După intră în emailul tău și caută emailul primit de la mine, unde să confirmi că vrei sa te înscrii. Verifică și în categoria SPAM, uneori intra acolo. Mulțumesc.
Pe mine mă poți găsi pe rețelele de socializare de mai jos:
Cititorule fii responsabil cu natura, ai grija de tot ce te înconjoara.
Zi de poveste!
7 gânduri despre &8222;Cheile Vălișoarei – loc de poveste&8221;