Da ai auzit bine, poți să îți faci vacanța în Antalya fără să mergi la all-inclusive. Noi am petrecut 6 nopți în oraș și ne-am simțit foarte bine.
Mai jos îți voi spune experiența noastră și alte detalii despre orașul Antalya. Până atunci îți las alte articole din Turcia care te pot ajuta să te descurci mai bine în țară.
Sfaturi și informații despre Istanbul și Turcia
Cappadocia o locație din basme
Istanbul, orașul pe două continente
Îți mai las și alte destinații de la mare, poate te inspiră ceva:
Budva, cea mai importantă stațiune din Muntenegru
Malta, una din cele mai mici țări ale lumii
Informațiile utile despre o vacanță în Antalya fără all-inclusive încep acum:
Unde se află Antalya?

Se află pe riviera Mării Mediteranene, la poalele munților Taurus din Turcia. Orașul se află pe continentul asiatic.
Are o populație de aproximativ 2.5 milione de locuitori și o suprafață de 1417 km2.
Administratorul hotelului, în care am stat noi, ne-a spus într-o dimineață la cafea că: ”Orașul Antalya are iarna o populație de 3 milioane de locuitori, iar vara 10 milioane de locuitori”. Nu știu dacă i-a inclus și pe cei care merg la resorturi.
Cum ajungi în Antalya (fără all-inclusive)?

Cu avionul este principalul mod de a ajunge în zonă.
În Antalya este principalul aeroport unde aterizează avioanele care își aduc turiștii pe riviera mediteraneană de pe teritoriul Turciei.
Noi am venit din Capadoccia, iar de aici vom zbura spre Istanbul, pentru a pleca casă. Îți voi spune intirerariu făcut de noi în alt articol.
De la noi din România există curse de linie directe spre Antalya.
Din oraș spre aeroport am mers cu transportul în comun. Când am fost noi se lucra la liniile noi de tramvai sau tren.
Acum, m-am uitat pe Google MAPS și am văzut că există mai multe mijloace de transport. Se iau în fucție de zona în care vrei să ajungi.
Pentru că nu știu să îți las mai multe detalii despre transport în comun, îți voi lăsa niște site-uri care te pot ajuta cu aceste informații.
Antalya estate, deși nu este nu site specific de transport, mi se pare că îl explică bine.
Antalya Tourist Information, un site care te ajută și cu alte detalii
TOPRAK Vip Transfer este un site cu transfer de lux sau vip, cum vrei să spui.
Noi ne-am descurcat doar cu informațiile de pe Google Maps.
Sunt persoane care merg cu mașina din Româia până în Antalya. Dacă nu îți place cu avionul poți cu mașina.
Mai există tren din București – Istanbul, iar din Istanbul poți să mergi cu autobuzul până în Antalya.
Dacă vei opta pentru ultima versiune de mai sus să știi că timpul de a ajunge la destinație se întinde pe mai multe zile.
Cazare în Antalya

Orașul este plin de hoteluri și alte locuri de cazări la toate prețurile.
Noi am stat la un hotel de patru stele și am avut micul dejun inclus. Prețurile mi s-au părut destul de accesibile, cei drept eram în pandemie, iar atunci turiștii nu prea călătoreau.
Din câte știu eu, serviciile hoteliere din Turcia sunt la un nivel mai ridicat decât în alte țări.
Plajele din Antalya (fără all-inclusive)

De la hotelul nostru până la plaje mergeam cu transportul în comun. Am mers la mai multe plaje, așa că durata drumului a fost diferită de fiecare dată.
Noi am întâlnit doar plaje cu pietriș mărunțit, dar am văzut și plaje cu pietre mai mari, în special cele din centru orașului.
De fiecare dată ne-am luat șezlong, iar serviciile de pe plajă au fost peste așteptările noastre. După ce ridicam mâna, în 5 secunde, era un ospătar la noi ca să ne întrebe ce dorim. După comandă nu am așteptat niciodată mult timp.
Un lucru important este să știi că există plaje doar pentru femei.
Ne-am dus să vedem un parc (pădure), iar după parc este o plajă. Am vrut să vedem acea plajă, însă o femeie ne făcea disperată cu mâna să plecăm. Ne-am dat seama că suntem într-o tară musulmană și că era o plajă doar pentru femei.
Mâncarea în Antalya (fără all-inclusive)

Sunt foarte multe restaurante și trase în Antalya. Am mâncat atât la restaurante mai scumpe cât și la restaurante mai ieftine. Pot spune că mi-a plăcut mâncarea de aici. Mi s-a părut mai autentică și mai diversificată ca și în Istanbul.
Ce mi-a rămas în minte sunt morcovii murați, pe care ia primit soțul meu când și-a comandat o bere într-un local cu muzică live.
În Antalya poți să mănânci bine și să te simți bine, chiar și fără all-inclusive.
Atmosfera din Antalya

Antalya este un oraș frumos și animat în care ai ce să faci. Noi ziua mergeam la plajă, iar odată cu lăsarea întunericului ieșeam la cină și la plimbare.
Am vizitat câteva obiective turistice din oraș, nu am ținut neapărat să le vedem, dar ne-au ieșit în cale.
Am auzit și văzut multe excursii spre obiectivele turistice din împrejurimi, dar noi ne-am dus să ne relaxăm, așa că am zis pas la ele.
Data viitoare vom merge să le vizităm. Mai vreau să mergem cu mașina pe riviera mediteraneană din Turcia pentru că mi se pare extraordinar de frumoasă.
Pentru că nu știu să îți spun detalii despre obiectivele turistice din Antalya, îți las un alt articol ce te ajută cu detaliile.
Concluzii despre Antalya fără all inclusive

Scopul nostru a fost să mergem în Antalya fără all-inclusive și să ne relaxăm după 10 zile de explorat. Am reușit să ne relaxăm și am descoperit un oraș foarte frumos și animat.
Ne-am simțit în siguranță și bineveniți, de aceea vrem să ne întoarcem pentru a descoperii frumusețile zonei, pentru că are multe de oferit.
Dacă nu îți place ideea de a merge la un resort cu all-inclusive sau te-ai săturat de ele, să știi că există posibilitatea de a merge și fără.
Pe mine mă găsești pe următoarele rețele sociale:
Dacă ți-a plăcut poți să te înscrii la blog pentru a primi și alte articole interesante din România sau alte țări ale lumii. Ai jos de tot formularul de înscriere, unde trebuie să treci numele și adresa de mail. Pentru a confirma înscrierea ta trebuie să-mi cauți mailul și să dai click pe linkul din mail. Caută-mi mailul și în categoria SPAM. Mulțumesc!
Cititorule, înflorește așa cum înfloresc florile. Zâmbește așa cum zâmbesc copiii.
